Hoh

HOH si eu

  Vreau sa lamuresc din start ca acest post este strict directionat care a explica – de ce copiii mici fac atata galagie – si nicidecum nu ma refer la acei copii deja mai maricei, razvratiti din cale afara, mofturosi, lasati in voia naturii lor plina de rebeliune.

Daca ai un bebe, probabil deja ai observat ca linistea cu care te-ai obisnuit atatia ani inainte de aparitia acestui mic bonibon, s-a cam dus exact cum anii tineretii se duc. Si vai cum mai dispare si rabdarea, sau numai eu am problema asta. Ai parchet in casa si muc cel mic a scapat castronul pe jos? Inima nu te mai sustine si ti-o ia la goana, imediat vrand parca sa spui ceva, insa ce sa inteleaga cel mic? Mai nimic. Pentru el nu-i nici o problema galagia. Chiar i se pare amuzant si vrea sa descopere mai multe sunete; mai rau – casa toata este o sursa de instrumente muzicale pentru el. Cu cat creste ar vrea sa vada cum suna metalul masinutei lui atunci cand e lovit de lemn, sticla, oglinda, poate chiar capul tau.

Chiar nu ar fi o mare problema faptul ca-si doreste sa afle, problema intervine cand tu-l lasi dupa fiecare interventie in lumea muzicii sa-si mai satisfaca o curiozitate si inca una. E bine sa cunoasca – sunetele – dar stop chiar aici!! E cu mult mai bine sa cunoasca si cum sa: stea cuminte la masuta cand e ora de masa, sa astepte cuminte pe olita pana cand termina ( in caz ca nu-ti doresti ora de pictura), sa fie in stare mai tarziu cand creste sa astepte jumatate de ora pe un scaun.

Daca ai impresia ca expresia: lasa ca invata el cand creste, o sa ajute la ceva , te inseli. Un copil are nevoie de timp! Ba nu! Rectific! Are nevoie de timpul tau, multa rabdare pentru o directie buna in viata. Daca nu esti voitor, voitoare sa-i dai ce are nevoie nu te mira cand se pune pe jos in mijlocul strazii si incepe sa urle ca vrea te miri ce.

Daca ai un copilas mai nazdravan din stadiu incipient, trebuie sa actionezi rapid si sa fi perseverent/a altfel vor veni anii de scoala cand doamna profesoara nici nu va avea rabdare cu balotul, nici timp sa-ti ajute copilul. Poate ai avut o experienta mai grea cu al tau copil si ti se pare ca nimic din ce faci nu functioneaza. Nu renunta sa ai rabdare, sa-i explici, sa fii un exemplu bun pentru el ( asta conteaza chiar mai mult decat cuvintele); poate dura pana la adolescenta procesul de formare desi unii prind mai repede.

Multa galagie necesita mai multa munca, dar munca isi ia mereu roadele. Ce pui in copilul tau aceea culegi. Daca te deranjeaza cand scapa pe parchet lucruri si n-o face intentionat, pune un covoras si marcheaza-i teritoriul de joaca. Fa-l sa se joace in acel perimetru. Si apoi tot asa cu orice simti ca nu suporti, schimba putin lucrurile ca sa puteti convietui in armonie cu bonibon-ul tau.

Invazia acestor locuri de joaca pentru copii pare ca animeaza putin Bucurestiul asta supraincarcat de parcari, masini si sosele, muncitori care asfalteaza si rasasfalteaza. Pentru mine sunt o bucurie cand le vad poate si din cauza ca sunt viu colorate si au un design reusit, ce sa mai zic de copiii mei care le vad de la o mila departare si daca se intampla sa fiu la distanta egala de doua astfel de locuri de joaca, Ingriduta ma intreaba mereu: “Mami, la care sa mergem?” Eu una prefer pe cele fara leagane pentru ca astfel pot sta si eu relaxata si ei, fara sa le mai atrag atentia despre ce se intampla in jurul lor. Sunt foarte multumita de aceste oaze de distractie pentru cei mici care par sa fie mai peste tot. Joaca la nisip poate fi una deosebit de interesanta mai ales daca vi cu galetusa si grebla dupa tine: poti invata copilul sa construiasca diferite figurine din nisip.

Ma uit de multe ori la Ingrid si ma uimeste grija pe care i-o poarta fratiorului ei. Aproape ma topeste daca as fi o lumanare felul in care reactioneaza cateodata fata de el.  Daca apuc sa stau linistita pe canapea cateva minute pe zi si se intampla sa fie prin camera cei doi, fara indoiala ca in cateva secunde ma trezesc cu puii mei foarte aproape de mine sau chiar in carca mea. Conteaza foarte mult apropierea noastra fata de ei. Desi nu putem vedea in mod fizic cat de mare este nevoia de dragoste ea este intr-adevar foarte mare. Pe Ingrid o observ de multe ori reactionad ca si mine. E copia mea fidela. O mamica in miniatura! Mateo este foarte expresiv si are tot creditul pentru asta; face multe faze care ma socheaza si este incredibil de lipicios. Un ghemotoc dragut care ma umple de bucurie indiferent de starea pe care o am. Ma trezesc mereu seara uitandu-ma la ei pentru ca stiu: timpul asta nu-l voi mai avea niciodata!

Desi treceam prin cel mai greu moment al vietii mele si avalansa de idei care se nasteau in capul meu parea sa ma inghita pentru totdeauna, Dumnezeu a reusit din nou sa-mi ofere increderea de care aveam nevoie, demonstrandu-mi inca o data ca El si numai El este Arhitectul Suprem al acestei lumi, al Creatiei Lui. Si mi-a oferit un baietel, asemeni linistii din interiorul tornadei a fost Mateo pentru mine. Eram la Expozitia de Tehnica si Aparatura Medicala unde m-am dus in speranta ca voi reusi sa-mi fac un 3D la burtica cu ultima tehnologie aparuta. Eram gravida in luna 6! “Doriti sa stiti ce aveti?” – am fost intrebata! Normal ca doream si inauntrul meu am tresarit de numa cand am auzit: “Aveti un baiat!”

Cuvintele de multe ori nu-si au rostul si cam asta era ce eu simteam atunci. O minune se intamplase si bucuria pe care o simteam numai El o intelegea pe deplin, asemeni unui creator care-si iubeste lucrare ce tocmai a finalizat-o. Uitandu-ma azi la ghemotocul meu atat de iubitor, lipicios si care ma pupa non-stop cu o sinceritate greu de inteles nu pot decat sa exclam intrebandu-ma : “Ce Dumnezeu extraordinar avem noi?! Suntem oare constienti in rutina vietii ca avem un Creator atent si plin de dragoste?! Sau am pierdut esenta?!

Din ce in ce mai multi parinti acorda timp de proasta calitate sau nici macar nu ofera un timp de comunicare apropiere cu copiii lor. Eu personal ma lupt din rasputeri sa muncesc acasa ca sa pot sta alaturi de cei doi copii minunati ai mei. Pentru mine este mult mai important starea copiilor mei decat o cariera sau o suma de bani mai mare pe care as castiga-o daca as merge la un angajator. Poate pe moment nu se vad rezultatele, dar sunt convinsa ca pe termen lung voi avea numai satisfactii din partea copiilor mei. Generatia actuala de copii, consider eu ca este deja, o generatie pierduta, din punct de vedere moral, familie chiar intelectual. Din pacate se pare ca cei 7 ani de acasa sunt modelati fie de televizor, calculator sau hollywood. Rezultatele sunt din ce in ce mai dezastruoase si mereu se ajunge la dezbateri inutile cu privire la vinovatul starii actuale al omenirii.