Hoh

HOH si eu

Mai este doar 1luna si piscoata mea gelatinoasa si mai dulce decat mierea intra in ultimul ei an de gradinita. Are doar 5 anisori si ma gandesc cu pielea de gaina ca mai trece imediat un an si incepe scoala. Daca nu mi-ar da lumea inca 20 de ani as zice chiar ca am imbatranit, dupa 5 ani inca nu realizez ca-s mamica pe deplin, timpul parca trece asa de repede si ne jefuieste cu fiecare clipa.

Ingriduta mea insa, a crescut frumos si ma bucur sa constat ca experienta ei cu Gradinita Luminita de la Iancului a fost o experienta buna. Daca as nimeri o scoala la fel de ok, in care profesorii sa-si dea interesul ar fi ideal, si asa se naste urmatoarea mea intrebare: la ce scoala v-ati dat copiii si ce experienta de viata ati cules de pe acolo. Chiar as scrie un post separat despre asta pentru sunt extrem de interesata de pareri opinii cu privire la acest aspect, si poate asa lamurim mai multe mamici, inclusiv pe mine.

Si probabil ca deja va ganditi ca voi povesti cum am ajuns sa pun primului meu copil acest nume. Ei bine nu! Cel putin nu in acest post. Aici voi povesti putin despre cum am reactionat cand mi-am dat seama ca sunt insarcinata. Desi ar putea suna putin banal topic-ul deoarece sunt milioane de femei care au nascut si care vor mai naste copii eu sper si cred ca voi capta atentia celor care-si vor arunca ochii peste aceste randuri.

Nu simteam nimic! Era asa dintr-o data totul pentru mine. Desi nu simteam nimic nici fizic nici emotional, ceva era acolo. Miracolul se intamplase. Multi oameni nu mai vad nasterea de copii ca pe un miracol dar, eu asta cred ca este si voi crede pana la sfarsitul vietii. Sa ai un copil este cel mai mare miracol, cadou, pe care omul il poate avea de la Dumnezeu dupa mantuire. Desi pe moment nu am simtit mare lucru, acum ma gasesc de multe ori uitandu-ma la a mea Ingrid Celeste cu uimire in timp ce doame.

O fetita energica, care ma oboseste in multe randuri, dar care zambeste aratandu-si gropitele-i minunate chiar si cand ar avea motive sa planga. Si stau si ma gandesc cum uni mai neaga inca existenta Lui. Cine sau ce vine in pantecul mamei ca o lama mai fina si mai ascutita decat orice am vazut noi vreodata sa desparta pleoapa de pleoapa acolo in ascuns?! Sau daca corpul uman e asemeni unei masinari care se deterioreaza si care in final nu mai raspunde comenzilor rezultand in nemiscare de unde a venit miscarea totusi?!